Obadia 1

Noua Traducere Românească

1 Viziunea lui Obadia. Așa vorbește Stăpânul DOMN despre Edom: – Noi am auzit un mesaj de la DOMNUL. Un mesager a fost trimis printre neamuri ca să zică: „Ridicați‑vă! Să pornim la luptă împotriva lui!“2 „Iată, te voi face mic între neamuri! Vei fi foarte disprețuit!3 Îngâmfarea inimii tale te‑a înșelat, pe tine care locuiești în crăpăturile stâncii[1], care ai locuința pe înălțimi, pe tine care zici în inima ta: «Cine mă va doborî la pământ?»4 Chiar dacă te‑ai înălța precum vulturul și ți‑ai așeza cuibul între stele, și de acolo te voi coborî, zice DOMNUL.5 Dacă ar intra la tine niște hoți, niște prădători, în timpul nopții, (o, cum vei fi de distrus!), n‑ar fura ei doar cât ar avea nevoie? Dacă ar veni niște culegători de struguri la tine, n‑ar lăsa ei câțiva ciorchini neculeși?6 O, cât de răvășit va fi Esau și cât de căutate vor fi comorile lui ascunse!7 Toți oamenii cu care ai încheiat legământ te vor izgoni până la hotar, iar oamenii cu care ai făcut pace te vor înșela și te vor învinge. Cei ce mănâncă pâinea ta vor pune o cursă sub tine[2], de care nu vei avea cunoștință.8 În ziua aceea, zice DOMNUL, oare nu‑i voi distruge Eu pe înțelepții Edomului și priceperea din muntele lui Esau?9 Vitejii tăi, Temane[3], se vor înspăimânta, astfel că toți cei din muntele lui Esau vor fi uciși în măcel.10 Din cauza violenței față de fratele tău Iacov vei fi acoperit de rușine, vei fi distrus pentru totdeauna.11 În ziua în care ai stat deoparte, în ziua în care străinii i‑au capturat averea, atunci când necunoscuții intrau pe porțile lui și aruncau sorții pentru Ierusalim, ai fost și tu ca unul dintre ei!12 N‑ar fi trebuit să privești mulțumit la fratele tău în ziua nenorocirii lui, nici să te bucuri de fiii lui Iuda în ziua nimicirii lor și nici să te lauzi în ziua strâmtorării lor!13 N‑ar fi trebuit să intri pe porțile poporului Meu în ziua nenorocirii lui, nici să privești mulțumit la necazul acestuia în ziua nenorocirii sale și nici să pui mâna pe averea sa în ziua nenorocirii lui!14 N‑ar fi trebuit să stai la răspântii pentru a‑i ucide pe fugarii lui, nici să‑i predai supraviețuitorii în ziua strâmtorării lui!15 Căci ziua DOMNULUI este aproape pentru toate neamurile! Cum ai făcut, așa ți se va face, și faptele tale se vor întoarce asupra capului tău!16 După cum voi ați băut cupa mâniei[4] pe muntele Meu cel sfânt, tot așa o vor bea neîncetat toate neamurile. Vor bea, vor înghiți și vor fi ca și când n‑ar fi existat vreodată. (Ier 25:15)17 Dar pe muntele Sion va fi eliberarea! El va fi sfânt, iar cei din Casa lui Iacov își vor lua iarăși în stăpânire proprietățile!18 Casa lui Iacov va fi un foc, iar Casa lui Iosif – o flacără. Casa lui Esau va fi o miriște pe care o vor aprinde și o vor mistui, și nu va mai rămâne niciun supraviețuitor al Casei lui Esau, căci DOMNUL a vorbit!19 Cei din Neghev[5] vor lua în stăpânire muntele lui Esau, iar cei din zona deluroasă[6] vor lua în stăpânire țara filistenilor! Ei vor lua stăpânire ținutul lui Efraim și ținutul Samariei, iar Beniamin va lua în stăpânire Ghiladul! (Obad 1:20)20 Fortăreața[7] aceasta de exilați a fiilor lui Israel, care sunt în Canaan, vor lua în stăpânire țara până la Sarepta,[8] iar exilații Ierusalimului, care sunt în Sefarad, vor lua în stăpânire cetățile din Neghev.21 Izbăvitorii se vor sui pe muntele Sion ca să judece muntele lui Esau. Și Împărăția va fi a DOMNULUI.“